ne-poezie (2)

iubirea-mi se ostoiește neîncepută-n mine
făcându-ți ochi de tâmple și coate de genunchi
tu nu înțelegi și eu nu sunt
nu mă nasc și nu știu a muri
curg cuvinte de carne ce mi se rup-n oase
și se nasc copii cu pene pe spate
plâng crengile și se dezmiardă fricile
îmi doresc amarnic să fi fost Salcâm
să mă culegi o dată și să mă apropii de buzele ce nu vor fi gustat sărutul
se macină o mahala
ferestre pline de grăsime îți arată sânul
zâmbești fată nebună
cu ochii-ți bolnavi
și mă ademenești să-ți beau din buze
otrava unei vieți comune
te pierzi în false iubiri crezând c-ai să mă uiți
deși îți amintești cum ne-am legat într-o vară
cu ploaie, pământ și zgură
privind precum copiii inimile curgând pe piept
ți-aș spune cât te iubesc cu gura pe genunchiul ros
și ți-aș șterge praful din priviri
te-aș ucide toată și te-aș plămădi
te-aș dezbrăca de timp și de nevoi
te-aș îmbrăca cu mine
într-un Rai de Iad
să ne cânte șoaptele și să ne iubească Dumnezeu
ți-aș pune viață-n pântece, dar tu nu voiești să fii femeie
te zbați ca o fiară plină de întuneric
și-mi ceri să te iert pentru un ne-păcat absurd
când buzele mi se rup de dorul tău
m-am trezit astăzi cu tine în pumn
băteai
felinarul gemea
orașul sălbatic te aștepta
să-l trezești cu tocul înfipt în carnea lui
îmi jur amarnic că nu te voi mai iubi
că te voi urî cu zgomot
și tu vei plânge rugându-mă
să te mai iubesc
deșănțat și beat, prăvălit peste inima ta
vezi ce ai făcut?
îți dădusem o moarte întreagă, dar tu…
tu cu ochii tăi
ai plâns și ai vrut să te naști
pe o margine de gând
străină și rece, șoptind că te apucă durerea când mă vezi
draga mea…
cum să-ți spun?
ești o mahala cum n-am mai văzut în viața mea
aș vrea…
zău aș vrea…să te pot plămădi
să te pun la piept și să-ți cânt de jale și de dor
draga mea..
dintre atâția care își mușcă sânul
lasă-mă să-l îmbrac
căci într-o zi îl vei vedea murdar
și vei dori să-l zmulgi
aruncându-l, mă vei ucide și pe mine
lasă-mă…
să te îmbrac
cu mine.

11f87_b188cf6e919903b383e638-post

Anunțuri

4 gânduri despre “ne-poezie (2)

  1. Ileana says:

    La Multi Ani 2016– Happy New Year 2016


    Gândiţi-vă la trecerea dintre ani ca la o poartă. Puteţi să treceţi prin această poartă în noul an şi să luaţi cu voi doar lucrurile şi gândurile bune. LA MULŢI ANI!
    Consider the passage of years as a target. You can go through this gate into the new year and to take with you only good things and thoughts. HAPPY BIRTHDAY!



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s