ne-poezie (2)

iubirea-mi se ostoiește neîncepută-n mine
făcându-ți ochi de tâmple și coate de genunchi
tu nu înțelegi și eu nu sunt
nu mă nasc și nu știu a muri
curg cuvinte de carne ce mi se rup-n oase
și se nasc copii cu pene pe spate
plâng crengile și se dezmiardă fricile
îmi doresc amarnic să fi fost Salcâm
să mă culegi o dată și să mă apropii de buzele ce nu vor fi gustat sărutul
se macină o mahala
ferestre pline de grăsime îți arată sânul
zâmbești fată nebună
cu ochii-ți bolnavi
și mă ademenești să-ți beau din buze
otrava unei vieți comune
te pierzi în false iubiri crezând c-ai să mă uiți
deși îți amintești cum ne-am legat într-o vară
cu ploaie, pământ și zgură
privind precum copiii inimile curgând pe piept
ți-aș spune cât te iubesc cu gura pe genunchiul ros
și ți-aș șterge praful din priviri
te-aș ucide toată și te-aș plămădi
te-aș dezbrăca de timp și de nevoi
te-aș îmbrăca cu mine
într-un Rai de Iad
să ne cânte șoaptele și să ne iubească Dumnezeu
ți-aș pune viață-n pântece, dar tu nu voiești să fii femeie
te zbați ca o fiară plină de întuneric
și-mi ceri să te iert pentru un ne-păcat absurd
când buzele mi se rup de dorul tău
m-am trezit astăzi cu tine în pumn
băteai
felinarul gemea
orașul sălbatic te aștepta
să-l trezești cu tocul înfipt în carnea lui
îmi jur amarnic că nu te voi mai iubi
că te voi urî cu zgomot
și tu vei plânge rugându-mă
să te mai iubesc
deșănțat și beat, prăvălit peste inima ta
vezi ce ai făcut?
îți dădusem o moarte întreagă, dar tu…
tu cu ochii tăi
ai plâns și ai vrut să te naști
pe o margine de gând
străină și rece, șoptind că te apucă durerea când mă vezi
draga mea…
cum să-ți spun?
ești o mahala cum n-am mai văzut în viața mea
aș vrea…
zău aș vrea…să te pot plămădi
să te pun la piept și să-ți cânt de jale și de dor
draga mea..
dintre atâția care își mușcă sânul
lasă-mă să-l îmbrac
căci într-o zi îl vei vedea murdar
și vei dori să-l zmulgi
aruncându-l, mă vei ucide și pe mine
lasă-mă…
să te îmbrac
cu mine.