S-a cam terminat

Jurnalul de aproape 23 de ani se sfârșește în această noapte, deși mai am două săptămâni până la momentul cu pricina. Am început să-l scriu cu credința veninoasă că este imposibil ca eu să trăiesc 23 de ani și vreau să-l închei mărturisind că sunt…vie. Astă-noapte am făcut febră. M-am zbătut în cearșaful alb ca un demon, gândindu-mă că este tulburător ca cineva să fie lângă tine și să-ți maseze tâmplele, să te întrebe dacă mai poți. Sunt o nenorocită sălbatică, obișnuită să fiu singură, dar uneori (când mă simt prea albastră) îmi accept limitele de om cu un zâmbet întreg. Dimineață m-am plimbat pe Bucium. Ploua. Mi-au înghețat mâinile. El mi-a luat un trandafir alb de care m-am îndrăgostit cu furie. Aduce a Salcâm, iar eu sunt înnebunită după el. Sunt o nenorocită asumată. Îmi place să cred că există atâta isterie în mine, încât mă voi îndrăgosti din nou, cu o nebunie aparte care îmi va zdruncina podelile minții. Simt în această noapte teribilă că pot muri de fericire din cauza mea, că avându-mă pe mine, oricând pot avea toate lumile posibile, că pot plesni de fericire, că pot pleca sau rămâne.

Oamenii sunt slabi. Sunt fragili. Mulți sunt alterați și se vor regăsi în tine, preț de o bucată de drum, doar ca să se salveze.  Poate că se merită să salvezi toți rătăciții, atâta vreme cât ești destul pentru tine și după ce vor pleca la viețile lor tu să rămâi împlinit. Oamenii vorbesc în general despre iubire. La aproape 23 de ani ai mei știu iubirea din romane siropoase, intuitiv, imaginativ…iar cea pe care o afișează oamenii mi se pare lipsită de gust. Poate că de-a lungul vieții vin mulți idioți care îți vor promite o veșnicie scurtă. Poate că e bine să le bei sângele din vene și să îi lași mai apoi să se ducă dracului. Dacă cineva vreodată va vrea să mă vadă, pe mine, omul, să străbată Buciumul, să caute clădirile vechi din Iași, să meargă la teatru, să zacă pe orice bancă, să alerge pe străzi…voi fi acolo în forma mea brută, flămândă și însetată de tot ce pulsează. Înțelesul pe care îl găsesc în fiecare clipă de acum se zbate tăcut. M-am holbat astăzi la șine, la trenuri și la oameni. Așa cum fugeau de ploaie, păreau mizerabili. Habar nu am unde dracu se duceau.

Asta e noaptea aia în care se fute aproape toată lumea, că deh, e nu știu ce sfânt și nu știu ce sărbătoare a iubirii. 😀 Nu poate decât să mă bucure situația. Brandurile câștigă grozav. Am citit atâtea mesaje publicitare legate de ziua de mâine, încât am râs mai mult decât dacă mă uitam la Chaplin (exagerez, îl ador pe Charlie, nu poate fi comparat 😀 ) Saloane de înfrumusețare, pensiuni, hoteluri, haine, bijuterii, flori, ciocolată, Durex etc. Cât stres. Unde mai pui că se va lăsa cu ejeculări și toată lumea va fi fericită. Cum să nu te bucuri? 😀

Revenind la lucruri serioase. Voi încerca să public una dintre scrierile mele (Teatru în stomac). Pentru mine ar conta să citesc pe foaie povestea Tânărului meu și a Bătrânului. Nu este vreo încercare idioată de a demonstra lumii ceva. Nu mai vreau să plac nimănui de ani buni, nu încerc să schimb păreri sau să vadă ceilalți ceva bun la mine. Nu am nimic bun, în fond. Este doar un pas al creșterii și acceptării muncii mele, căci, de bine de rău, în pofida iluziei pe care o poate lăsa acest blog prin care bate vântul, scrisul reprezintă coaja dură a vieții mele.

Aș avea multe de scris, dar oboseala își spune cuvântul. Răceala aceasta mă nenorocește.

La vreo 18 ani mi-am spus că cea mai bună alegere este să trăiești fiecare zi ca pe ultima. Și încă (mă) mai cred. La 23 de ani viața este tumult și isterie. Iubirea de carne nu contează. La dracu cu toată lumea. Nu știu să mulțumesc, dar oamenii cărora mai trec pe aici le dau o îmbrățișare albastră. Pentru discuții a sfârșeală, am vin roșu 😀

Nu a mai rămas decât să (ne) mă amețesc/amețim și să dansez/dansăm pe străzi. La oricâți ani nenorociți mie. Să rămân la fel de nenorocită. Să trăiesc la periferia lumii cu sufletul drept.

Gata cu urările, căci e prostesc 😀 E ca și cum aș avea o problemă cu capul și-mi fac urări singură. Ha.

S-a cam terminat cu scrierea aceasta, ca să vină altele și altele. Cineva mi-a spus că voi trăi până la 90 de ani. Ce aș scrie oare dacă aș avea acum 90 de ani? Probabil: Am murit în fiecare zi, doar ca să trăiesc mâine mai nou și mult 🙂

 

 

 

Anunțuri

9 gânduri despre “S-a cam terminat

  1. nostrastella says:

    Leave me alone !

    Am fost acolo …
    M’ai văzut şi m’ai dorit doar d’atâtea ori alt’dată. De fiecare ori …
    În întuneric , în orice umbră … m-ai auzit disperat atât de bine .
    Eram eu pierdut într-un ecou funebru . Lasă-mă dară singur din nou . Cel regăsit şi ‘necat pe veci în frica amintirilor noastre .
    Noapte .

    Totul e un coşmar ciudat şi greu de descifrat . Lasă-mă singur aşadar . Gol !
    Deşirat prin mărgelata ceaţă a pierderilor din urmă , mă bântuie constant sentimentul nimicniciei vremurilor ! Iar samavolnicia din roua chinezească ce-mi picură sufletul … născoceşte (azi) -natural- oceane grele , de sentimente perfect lizibile .

    Hilar şi trist totodată …

    So …
    Lasă-mi rogu-te mie ‘ntru vindecare cicatricile de ieri .
    Chit c’au s(c)ăpat adânc cu nesimţire . Lasă-mi mie durerile tale .
    Toate . Le voi azvârli fără remuşcări -să pută’n veci- în crematoriul nepăsării !
    Şi nu-mi purta de grijă , btw … Decât .
    Sunt fucking_phoenix-ul ‘naripat … coit din propria-mi cenuşă !

    I am who I am !
    … 23 , wtf !

    And fuck you , 24 !!!

    (Doamne cât te invidiez … douăzecişipatru . Şi cei mulţi ce’ţi vor urma !!!)

    …………

    PS !
    Nimic nu se termină . NICIODATĂ !!! Fuck … sau yes … ăsta’i adevărul . (sper !)

    1. samewhiteblue says:

      Lasă-mă să-ți dau ne-singurătate în lungi disperări de fericire și fără frică, în amintiri vii, cât mai vii și cicatrici pe care să le sărut în sânge și în voie, până vor fi melci înfloriți și vei râde atât de tare, că-mi va crăpa pieptul, te voi scăpa din mine și voi zbura cu mâinele nebună după tine, să nu te pierd, să te opresc cu toată cenușa ta la mine, căci, rogu-te, vreau să îți port toate nașterile ca pe cea mai fină iubire pătimașă.
      Nu se termină nimic…nu ne vom termina nici noi, vom izbucni a primăvară. Te invit la ziua-mi ce va fi pe 1 martie. Nu prea știe nimeni 🙂 Dar tu vreau să știi și să vii. Am rânduri bune, vin și murdărie albastră! Te aștept!

  2. nostrastella says:

    Ha ha ha ! Ai grijă ce’ţi doreşti că s’ar putea să se-ntâmple . 😉

    … de-aş fi acolo’n acea zi – să mă ierte poetul necuvintelor – ţi-aş căuta urma paşilor ne-norociţi (de la Socola pân’ la Islaz) … i-aş mirui pe cei ghiciţi , cu hammer-ul sărutărilor mele , ş’aş dăltui cărare norocoasă întru căutarea slovelor nevorbitoare încă , aşternute dibaci sub tălpile tale . Iar inimii … vitraliu fad dar norocit , şi-n plus chezaşă la şchiopătura ta … i s’ar pişca’n greţuri de strivirea ce-ar putea urma .
    Zdrobeşte-mă , nu-ţi fie milă !!!

    Dă-mi ne-singurătatea limbii
    -Nichitei să-i ciuntesc din dubii-
    Nu mai boli cu şchiopătura …
    Poruncă ai … Ucide-mi gura !

    Dă-mi ne-singurătatea limbii ,
    Şi nu boli cu şchiopătura .
    Iar tu Nichito … fără dubii ! 😛
    Eu poruncesc . UCIDE-mi gura !

    🙄 😀

    1. samewhiteblue says:

      Câtă frenezie. Te-oi ucide și zdrobi cu ne-milă 🙂 Îți voi răspunde pe îndelete, acum îmi blestem soarta cu niște lucrări ce trebuie corectate. Totuși plouă…și se poate simți nemilos cum nenorocirea curge cu sânge-n două pe piele. Mulțumesc cu un sărut mizerabil și albastru pe obraji pentru cele scrise.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s